Craterul misterios de pe pământ, perfect circular, care îi ține pe cercetători în dilemă
Într-o zonă a Canadei, se află unul dintre cele mai fascinante cratere de pe Pământ. Cu toate că de-a lungul timpului au fost conduse nenumărate studii, în continuare misterul craterului din Canada a rămas nedeslușit.
În nordul îndepărtat al Quebecului, într-o regiune cunoscută sub numele de Nunavik, care cuprinde treimea superioară a provinciei canadiane mărginită de o peninsulă cunoscută sub numele de Ungava, majoritatea oamenilor nici măcar nu știu că există acest crater care continuă să ridice semne de întrebare.
În 1950, această zonă a fost răspândită în ziare la nivel global și considerată a opta minune a lumii. Nu din cauza sălbăticiei și nu din cauza vreunei structuri create de om, ci din cauza caracteristicii terestre distincte care poate fi observată din avion, și mai ales, craterul Pingualuit.
Tundra de aici este marcată de crăpături, fisuri și depresiuni pline cu mici buzunare de apă. Cu toate acestea, printre nenumăratele adâncituri, craterul omonim s-a remarcat semnificativ. Cu un diametru de aproape 3,5 km și o circumferință de peste 10 km, nu doar dimensiunea a fost cea care l-a distins, ci și simetria. Aproape perfect circular și umplut cu apă.
La doar câțiva kilometri de această curiozitate a naturii se află tabăra Manarsulik, care reprezintă un grup de cinci cabane alimentate cu energie solară și tabăra de bază oficială a oricui se aventurează în Parcul Național Pingualuit, unul dintre cele mai îndepărtate parcuri naționale din țară.
Pierre Phillie este un geograf cultura francez cu mare interes pentru antropologie și rezident în Kangiqsujuaq. Acesta deține o copie a unei fotografii alb-negru a lui Pingualuit. A fost făcută în data de 20 iunie 1943 de către unul dintre ofițerii forțelor aeriene ale armatei americane, cel care a observat craterul la acea vreme.
„A fost cunoscută pentru prima dată de oricine din lumea occidentală în acel an, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când piloții de vânătoare l-au reperat și l-au folosit ca ajutor de navigație. Dar nu l-au împărtășit cu restul lumii până când războiul s-a terminat”, a spus geograful.
Citește și: Misterul Triunghiului Bermudelor a fost, în sfârșit, dezlegat
Craterului din Canada, perfect circular, încă ridică multe semne de întrebare specialiștilor
Misterul craterului din Canada continuă să fie cercetat
Când au făcut-o, în 1950, unul dintre primii oameni care a fost hipnotizat de acesta a fost un prospector din Ontario pe nume Fred W Chubb. Era convins că reperul a fost cauzat de un vulcan, ceea ce probabil ar însemna că în el se află diamante. A cerut sfatul directorului de atunci al Muzeului Ontario, dr. Meen, care, la fel de captivat, a călătorit acolo cu el pentru a investiga.
„Acum știm fără îndoială că este un crater de meteori. Impactul s-a întâmplat acum 1,4 milioane de ani. Privind lățimea și adâncimea craterului, aproximativ 400 m, se estimează că impactul acestuia a fost de 8.500 de ori mai puternic decât bomba aruncată asupra Hiroshimei”, a spus Philie.
Stâncile craterului sunt bucăți mari de granit și rocă de bază spartă, relicve de la glaciațiune în timpul ultimei epoci glaciare. Altele au fost exemple de impactit, format ca urmare a topirii în timpul impactului. Acestea din urmă sunt de culoare neagră și acoperite cu găuri minuscule, dovadă de când mineralele din interior s-au lichefiat și au barbotat în timpul căldurii și presiunii coliziunii.
Lacul format în interior conține o apă care se consideră a fi a doua cea mai pură apă din lume. De asemenea, lacul deține misterul arborelui arctic care trăiește în el, despre care oamenii de ștință încă nu pot fi de acord cu privire la modul în care au ajuns acolo, deoarece nu există pârâuri care curg înăuntru.
Totodată, craterul prezintă dovezi care arată că, pe lângă inuiți, un strămoș dispărut al oamenilor a hoinărit și aici, cu mult înainte ca meteorul să se prăbușească. În 2007, o echipă de cercetători de la Universitatea Laval din Quebec, condusă de profesorul Reinhard Pienitz, a vizitat iarna pentru a preleva mostre de sub apă.
Pienitz a descris-o atunci ca o „capsulă științifică a timpului” și una care, chiar dacă ea continuă să ne învețe mai multe despre ea, poate dezvălui indicii despre episoadele trecute de schimbări climatice și despre modul în care ecosistemele s-au adaptat sub presiune.